Articol de B.N. SIRBU – membru A.R.S.S.

 

       Pe fondul evenimentelor recente care au adus atingere climatului de securitate în general  şi al celui privind siguranţa publică în particular, prin lezarea sănătăţii şi integrităţii fizice a unor persoane, dar şi prin încălcarea dreptului de proprietate, indiferent de forma de manifestare a acesteia, sentimentul de siguranţă al populaţiei poate fi lezat. În aceste condiţii, societatea civilă, pe de o parte şi instituţiile şi structurile îndrituite în implementarea legii, pe de altă parte, pot reanaliza posibilitatea unei evaluări concrete a stării de siguranţă publică şi a necesităţii de întărire a rolului de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional.

 

    Securitatea internă presupune starea de normalitate, într-o societate şi un mediu internaţional normal şi depinde de capacitatea de anticipare şi de acţiune pro-activă a instituţiilor specializate în combaterea fenomenului infracţional, principalele instrumente care pot da forţă şi valoare practică tuturor acţiunilor specifice de prevenire şi combatere bazându-se prioritar pe strategiile de securitate naţională, de asigurare a ordinii şi liniştii publice şi de combatere a criminalităţii stradale.

 

       Criminalitatea continuă să reprezinte prin diferitele forme de manifestare, un fenomen deosebit de grav, concretizate prin efecte şi consecinţe asupra stabilităţii, atât la nivelul instituţiilor, cât şi la nivelul grupurilor şi indivizilor.

 

       Fenomenul criminalităţii izolat-stradale şi organizate are o serie de particularităţi şi caractere distincte care sunt dependente atât de evoluţia economică, sistemul legislativ, starea financiară membrilor societăţii, cât şi, mai nou, de consecinţele economice şi sociale generate de criza actuală. Pornind de la aceste particularităţi specifice, pot fi determinate modalităţile eficiente de contracarare al acestuia, atât în sens legislativ, cât şi în sens acţional ale autorităţilor cu atribuţi în implementarea legii, denumite generic – law enforcement agencies.

 

       Problema criminalităţii izolat-stradale sau de tip organizat constituie obiectul preocupării constante al instituţiilor şi structurilor de profil, care, pentru a evita a expansiunea şi organizarea infractorilor, au trecut la executarea de măsuri speciale de combatere a tuturor activităţilor infracţionale şi a actelor de violenţă îndreptate împotriva persoanelor şi patrimoniului public şi privat; este recomandat ca pentru combaterea actelor de violenţă să existe o cunoaştere reală a situaţiei şi a dinamicii fenomenului infracţional.

 

       Scopul principal al tuturor activităţilor de evaluare este de a asigura un climat de siguranţă cetăţenilor. Securitatea, în starea de normalitate, este doar una din consecinţele credibile a eficienţei activităţilor de prevenire antiinfracţională şi anticriminală. Se poate afirma, fără echivoc, că manifestările violente recente din unele localităţi nu au un efect destabilizator, alarmant sau generator de haos social, dar au un consecinţe eminamente negative în privinţa stării de normalitate socială şi a sentimentului de confort pe care membrii comunităţilor locale îl pierd. Modalităţile acţionale prin care evenimentele violente recente s-au desfăşurat constituie infracţiuni de ordine publică, îndreptate împotriva securităţii.

 

       Autorităţile publice, precum şi instituţiile cu rol în aplicarea legii răspund la aceste provocări şi ameninţări atât în mod pro-activ, cât şi reactiv, astfel încât măsurile specifice să fie adaptate şi să corespundă concret necesităţii de prevenire eficientă şi de combatere efectivă a fenomenului infracţional crescând, numai în sprijinul comunităţii şi pe baza exclusivă a legii. Întrucât toate acţiunile recente cu caracter violent se pot constitui în ameninţări la adresa siguranţei naţionale, în mod implicit, se determină luarea unor măsuri corespunzătoare pentru prevenirea, descoperirea şi contracararea tuturor formelor de manifestare infracţională.

 

       Evenimentele recente au impus răspunsuri imediate adoptate de instituţiile indicate şi cu precădere cele adoptate de structurile specializate, prin executarea de filtre, check-point-uri, sporirea vigilenţei în dispozitive, verificări, acţiuni punctuale etc. Prin prisma acestor măsuri imediate, este necesar ca societatea civilă să înţeleagă rolul descurajator al măsurilor specifice executate de forţele speciale/specializate şi, totodată, că acestea nu sunt destinate „sufocării” sau restrângerii libertăţii de mişcare ale membrilor comunităţii. Întotdeauna, desfăşurarea de forţe de ordine sau forţe speciale (în condiţii deosebite) sau chiar simpla prezenţă acestora vor avea drept consecinţă limitarea automată a unor libertăţi de mişcare a cetăţenilor, drepturi care, de altfel, nu ar fi fost alterate în situaţii normale fără risc la adresa securităţii individuale şi colective.

 

       De asemenea, în aceeaşi manieră, trebuie înţeles că îngrădirea temporară  a unor drepturi şi libertăţi nu înseamnă încălcarea sau violarea acestora de către forţele de ordine, acestea fiind în condiţii normale, nu numai protejate, ci şi promovate. Orice violare a acestor drepturi slăbeşte eforturile de contracarare efectivă a fenomenului infracţional, deoarece protecţia drepturilor cetăţeneşti joacă un rol deosebit de important în lupta contra fenomenului infracţional, credibilitatea şi încrederea faţă de şi în structurile asigurare/menţinere/restabilire a ordinii publice depinzând, în principiu şi de aceste drepturi.

 

       Fenomenul infracţional actual este într-o anumită măsură atipic şi imprevizibil. Acesta a evoluat în privinţa modalităţii de acţiune în grup, organizării, „specializării” şi timpului de execuţie.

 

       La nivel naţional, statisticile în domeniu arată că infracţionalitatea este în continuă creştere. Pe fondul crizei economice mondiale s-a analizat posibilitatea intercondiţionării între aceasta şi mediul infracţional, şi de asemenea, identificarea concretă a conexiunilor în privinţa celor două fenomene. Chiar dacă în prezent, datorită actualităţii de ultimă oră a subiectului, nu există statistici şi studii care să ofere un răspuns argumentat în privinţa eventualelor conexiuni, evenimentele recente interne şi internaţionale indicând faptul că actuala criză are influenţe asupra mediului social şi, implicit, asupra factorilor criminogeni care determină creşterea criminalităţii.

 

       În acest sens, este improbabil dacă structurile instituţionale specializate în contracararea fenomenului infracţional sunt sau nu slăbite, însă cu siguranţă, eforturile şi programele de combatere specifice au efecte în destructurarea reţelelor infracţionale organizate. Ceea ce obstrucţionează reducerea efectivă a ratei infracţionalităţii este şi mediul social precar, tot mai acutizat pe fondul crizei economice, vulnerabil la infracţionalitatea săvârşită cu violenţă, inclusiv la criminalitatea organizată. Se poate afirma astfel, că atitudinile agresive, comportamentele violente şi tendinţele de a rezolva anumite probleme financiare, prin utilizarea forţei individuale sau de grup, constituie ameninţări la adresa coeziunii societale şi pun în pericol siguranţa publică. În mediul social intern, manifestările de violenţă sunt răspândite proporţional, fiind amplificate şi de mediile sociale şi de nivelul de trai specific individului sau grupurilor predispuse la săvârşirea acestora.

 

       În contextul dezvoltării consecinţelor negative a crizei economice asupra mediului social, există posibilitatea ca pe fondul nemulţumirii şi dispariţiei confortului social, să asistăm la sporirea numărului celor care, în condiţii de criză economică, îşi asigură necesităţile personale prin mijloace ilegale şi/sau violente. Pe lângă existenţa pericolului reprezentat de lezarea valorilor sociale, societatea  asistă în prezent şi la vulnerabilizarea unor categorii de populaţii, precum şi la instalarea unei stări de anomie şi de confuzie, tocmai datorită pericolului reprezentat de pierderea încrederii populaţiei în autorităţile statului şi în structurile sale de ordine. Creşterea fenomenului infracţional este „combinaţia între pierderea autorităţii instituţiilor statului şi instituţionalizarea informală a crimei organizate”.

 

       Diversificarea infracţionalităţii interne, precum şi evoluţia acesteia, nu sunt deloc întâmplătoare. Mediul internaţional se confruntă, cel puţin de la începutul anului 2009, cu o serie de activităţi ilegale, cele mai multe dintre acestea fiind săvârşite prin violenţă. Sub acest aspect, se poate considera că mediul intern al infracţionalităţii se integrează în procesul „globalizării infracţionale”.

 

       Criza financiară produce efecte negative şi în mediile social-economice internaţionale, care, deşi traversează procese complexe de transformare, gradul de îndatorare al membrilor comunităţii creşte, posibilităţile de redresare financiară a acestora reducându-se în procente importante. Pe fondul scăderii veniturilor populaţiei şi a creşterii şomajului, indicele criminalităţii internaţionale tinde astfel să atingă cote superioare faţă de anii precedenţi.

 

       Începând cu luna ianuarie şi până în martie 2009, în unele ţări din Uniunea Europeană (ca şi în S.U.A.) s-au executat o serie de atacuri cu violenţă sau cu arme de foc. Pot fi exemplificate în acest sens, jafurile bancare raportate de la începutul anului, astfel:

Spania – 5 jafuri consecutive în bănci, soldate cu sustragerea a peste 80.000 de euro;

Belgia – 1 jaf armat la filiala ING Bank din clădirea Parlamentului European de la Bruxelles, soldat cu pierderi de peste 50.000 de euro;

Franţa – 33 de atacuri armate în bănci;

România – 2 jafuri armate executate într-un sediu de bancă şi la o casă de schimb valutar, precum şi spargerea unor seifuri ale autorităţilor locale;

Statele Unite ale Americii – peste 16 jafuri armate, cele mai multe în sedii de bănci.

       

       Pe lângă aceste evenimente violente, o serie de state din U.E. se confruntă şi cu răspândirea ideologiilor extremiste, care, în fond, s-au dezvoltat şi ca efect al crizei economice. Manifestările de tip extremist la nivel stradal, coroborate şi cu organizaţiile recunoscute ca fiind extremiste (genSkin Heads, Nazsy, Nuovo Guardia, Liga Nordului etc.) conferă acestora o un caracter semi-oficial din partea statelor pe teritoriul cărora acestea se dezvoltă.

 

       Adâncirea diferenţelor de ordin social-economic dintre păturile sociale, direcţionează  membrii comunităţii către apartenenţa la ideologii extremiste. Astfel, păturile sociale sărace par a se îndrepta către extrema stângă, pe când cele din clasa de mijloc se îndreaptă către extrema dreaptă.

 

       Este posibil ca, într-o anumită măsură, preluarea de către mass-media şi exploatarea mediatică a cazurilor în care s-au săvârşit infracţiuni cu violenţă, să influenţeze comportamentele persoanelor predispuse la acţiuni ilegale, prin inducerea convingerii că acest tip de infracţiuni (tâlhării, jafuri armate etc.) oferă avantaje materiale realizabile într-un timp relativ scurt. Reconstituirile exagerate de către mass-media a jafurilor armate executate în ultimul timp pot avea un rol „generator de idei” pentru persoanele lipsite de informaţii necesare executării unor asemenea infracţiuni.

 

       Influenţa mediului infracţional extern asupra celui intern nu este directă. Societatea se confruntă cu un fenomen numit „bulgăre de zăpadă”, ceea ce presupune în mod inevitabil că mediul infracţional intern este conectat, ştie în mod real ce se întâmplă, creează precedente şi se dezvoltă concomitent cu cel extern, ca efect al globalizării infracţionale.

 

           Funcţionarea statului de drept nu poate fi concepută cu încălcarea frecventă  a ordinii şi siguranţei publice. Problema securităţii cetăţeanului se pune în spaţiul Uniunii Europene, cu multă obiectivitate, fiind tot mai evidente preocupările factorilor de decizie în aceste demersuri.

 

    Consecinţele producerii riscurilor şi ameninţărilor la adresa ordinii publice, în plan intern, ca urmare a amplificării actelor infracţionale, agravării crizei economice, diminuării veniturilor, degradării condiţiilor de viaţă şi deprecierii siguranţei cetăţeanului, pot genera efecte multiple, dintre care pot fi exeplificate:

posibilitatea ca obiectivele unde se manipulează valori sau se păstrează sume mari de bani să fie expuse în faţa intereselor infracţionale, în cazul în care măsurile de securitate nu sunt suficiente;

tendinţa de escaladare a fenomenului infracţional şi apariţia unor „poluri” infracţionale (cazul judeţului Dolj, Maramureş, Constanţa etc.) unde se încearcă obstrucţionarea către lumea interlopă a măsurilor statului pentru un nou management cu privire la ordinea şi siguranţa publică din zonă;

dezvoltarea, consolidarea şi specializarea filierelor crimei organizate în acţiuni prin care se urmăresc penetrarea instituţiilor statului, influenţarea actului decizional şi al administrării justiţiei, toate acestea având ca efect direct slăbirea potenţialului coercitiv al structurilor poliţieneşti şi de justiţie;

mitingurile şi alte acţiuni asociate acestora, unde datorită nemulţumirii maselor pe fondul transformărilor sociale şi economice (disponibilizărilor, creşterii şomajului), există posibilitatea manipulării acestora pentru a influenţa şi sensibiliza percepţia publică; pot exista şi intenţii ascunse prin intermediul cărora să se încerce în mod premeditat pierderea controlului asupra acţiunilor revendicative şi accentuarea stării de confuzie şi de panică socială; urmare a accentuării crizei economice şi implicit a disponibilizărilor de personal care vor avea loc (cele mai multe se vor face în industria auto, construcţiilor, textilelor, în siderurgie şi în producţia de armament etc.), este posibil ca numărul manifestărilor de protest să crească şi să degenereze în acte de violenţă la nivelul întregii ţări;

desfăşurarea grevelor şi exercitarea dreptului la grevă în moduri contrare condiţiilor şi limitelor stabilite prin lege;

organizarea, pregătirea, conducerea şi controlul unor grupuri de persoane, cu scopul de a acţiona împotriva autorităţilor sau de a  împiedica exercitarea atribuţiilor legale forţelor specializate care asigură climatul intern de securitate;

răspândirea ideologiilor extremiste, negarea valorilor democratice şi proliferarea grupărilor naţionaliste, anarhiste sau paramilitare (cazul „Gărzii Maghiare”, „civismul” maghiar, politica „paşilor mărunţi” a organizaţiilor cu tentă separatistă).

       Capacităţile de răspuns operative ale structurilor specializate, ca urmare a ultimilor evenimente, pot creşte proporţional cu evoluţia fenomenului infracţional, acestea putând fi direcţionate către:

sporirea rolului preventiv şi descurajator la nivel stradal de către structurile specializate, cu precădere cele poliţieneşti;

încurajarea structurilor poliţieneşti să dezvolte proiecte/programe în colaborare cu societatea civilă pentru promovarea valorilor civice şi democratice;

orientarea activităţii specifice în special pentru prevenirea şi combatera criminalităţii şi menţinerea unui nivel înalt de vizibilitate a persoanlului destinat să execute astfel de activităţi în câmpurile acţionale, când misiunea specifică necesită/permite acest lucru;

schimbul de informaţii, dezvoltarea şi menţinerea unei bune colaborări între structurile interne specializate în colectarea şi valorificarea informaţiilor;

creşterea capacităţii de răspuns a structurilor de intervenţie, de prevenire a şi combatere a criminalităţii etc.;

scăderea timpului de reacţie şi creşterea operativităţii în intervenţie a subunităţilor specializate în evenimentele semnalate ierarhic sau monitorizate independent;

folosirea cât mai eficientă a luptătorilor atât pentru întărirea dispozitivelor de siguranţă publică, cât şi pentru aplanarea din fază incipientă a actelor cu caracter violent, urmărindu-se descurajarea persoanelor predispuse la săvârşirea unor astfel de fapte;

asigurarea prezenţei structurilor poliţieneşti în zonele cu infracţionalitate ridicată.

 

Concluzii

       Având în vedere că în centrul preocupărilor autorităţilor şi structurilor specializate în asigurarea securităţii publice se află în mod permanent siguranţa cetăţeanului, ca repere majore ce condiţionează buna funcţionare a societăţii, toate acţiunile şi măsurile implementate de structurile de  - law enforcement -   indiferent de specializarea acestora – de investigţii anticriminale, de ordine publică, acţiuni speciale şi antiteroriste) au ca scop apărarea eficientă a statului de drept şi a ordinii constituţionale, prin adoptarea unor măsuri maxime de intoleranţă la manifestările cu caracter violent.